În contextul existenţial actual şi mai ales al viitorului imediat, oricare entitate (indiferent de profilul său de activitate sau de forma sa de organizare) are nevoie de punerea în practică a unor idei, concepte, soluţii.
Sau poate, entitatea, simte nevoia găsirii unor idei novative, sau chiar a unora deja existente însă adaptate condiţiilor concrete, specifice.
Materializarea conceptelor, ideilor asimilate, se poate realiza prin Proiectare şi/sau prin Consultanţă.
Prototal Consult pune la „bătaie” experienţa şi „istoricul” său în vederea atingerii obiectivelor, cât şi a dezideratelor propuse.
Prototal Consult vine în întâmpinarea celor mai sus prezentate, atât prin expertiza colectivului propriu, cât şi al colaboratorilor săi.
Pentru discuţii preliminare, lămuriri, clarificări, ori detalii suplimentare, vă invităm a ne contacta.